Libanul se afla in stare de soc dupa atentatul de luni soldat cu moartea fostului premier Rafic Hariri (in care au decedat 15 persoane, iar 140 au fost ranite), dar nu si cu a fostilor ministri Basse Fleyhane si Samir Jisr (primul fiind ranit grav). In vreme ce o parte a presei locale si cea internationala, in cvasiunanimitatea ei, arata cu degetul puterea din Liban si Siria, ca "stat de ocupatie", armata s-a desfasurat in Beirut, orasul recapatandu-si imaginea cunoscuta din razboiul civil. Capitala libaneza era, ieri, un oras pustiu: nimeni pe strada, cafenelele, bancile si alte institutii - inchise. Doliul de trei zile se respecta cu strictete, dar peste toate pluteste spaima revenirii la haosul si violenta despre care se credea ca fusesera depasite dupa ce Hariri a venit la guvernare. Funeraliile acestuia au loc astazi, la 12h00 (aceeasi ora la Bucuresti), la moscheea Mohammed al-Amin, din centrul Beirutului. Familia a cerut puterii sa nu participe, dar mizeaza pe o masiva prezenta populara. Intre timp, specialistii se concentreaza asupra imprejurarilor in care a avut loc atentatul, incercand sa afle cine l-a planuit. Luni, televiziunea Al-Jazira prezenta un individ care il revendica in numele grupusculului ilegal An-Noora wal Jihad fi bilad el-Cham (Victorie si jihad - razboi sfant in Marea Sirie). Dupa ce au vazut-o, cateva personalitati apropiate lui au declarat ziarului "L'Orient-Le Jour" ca grupul are o puternica tenta islamica. "Suntem luati drept imbecili. De ce un grup musulman l-ar ucide pe Hariri? Nu era un bun musulman? Se incearca inducerea in eroare cu orice pret. Dar povestea e prea complicata." Justificarea asasinatului pare plauzibila la prima vedere, Hariri fiind pedepsit pentru raporturile stranse cu regele Arabiei Saudite. Dar el era un pro-american de prim-plan, iar SUA sunt azi "oaia neagra" pentru multi musulmani. De asemenea, era un prieten personal al presedintelui Jacques Chirac. Revenind la Liban, opozitia arata spre Siria, ale carei trupe sunt pe teritoriul "Tarii cedrilor", plecarea lor fiind insistent ceruta de Hariri, dar si de ONU, printr-o rezolutie speciala - 1599. Sunt si voci din zona care arata cu degetul in alta parte: presa siriana si Teheranul fac raspunzator Israelul de asasinat. De asemenea, e pusa la zid si miscarea siita pro-iraniana Hezbollah, adevarata stapana a sudului libanez.
Asasinatele politice - traditionale in Liban
Atentatul care a costat viata lui Hariri se adauga numeroaselor asasinate politice din Liban din timpul si dupa razboiul civil. El a avut loc la 12h50, in fata hotelului Saint-Georges, din luxoasa zona de la malul marii, explozia fiind atat de puternica incat deputatii aflati la Parlament, in cu totul alta parte a orasului, au crezut ca s-a produs chiar in imobilul lor. Pe seama ei sunt mari intrebari: intrucat in convoi era un sistem de detectare a explozibililor care impiedica orice posibilitate de explozie prin telecomanda, cum s-a putut detona masina plina cu 350 kg de dinamita? Cine a stiut ca va merge pe acest traseu, cand Hariri il schimba mereu? Cum a trecut o asemenea cantitate de explozibil prin atatea baraje de securitate? Explozia a provocat un imens crater in mijlocul soselei, masina nefiind, deci, parcata pe marginea ei. Cum a ajuns in convoi? E un atentat sinucigas, asa cum sugereaza si protagonistul casetei de la Al Jazira, un palestinian de 23 de ani, un wahhabit fundamentalist? Cine si de ce a taiat toate telefoanele din zona cu 15 minute inainte de atentat? A fost bine organizat totul si complotistii si-au atins scopul. Asa s-a mai intamplat in trecut, cand au fost asasinati: Kamal Jumblat, liderul stangii (martie, 1977); Tony Frengieh, fiul fostului presedinte al tarii (iunie 1978); Bechir Gemayel, presedinte ales al Libanului (septembrie 1982); Rachid Karame, premier (iunie 1987); muftiul Republicii; seicul Hassan Khaled (mai 1989); Rene Moawad (noiembrie 1990). Alte personalitati proeminente au fost ucise in timpul razboiului, iar dupa incheierea lui, numarul atentatelor a scazut, dar nu de tot.